O viaţă de 20.000 de euro

Oh ce titluri frumoase!

Pacientul Stefan Panaitescu a lasat mostenire semenilor dreptul la viata!

Romania, condamanta la CEDO din cauza sistemului de sanatate

Condamnaţi pentru hibele din sănătate

CEDO a condamnat România pentru încălcarea dreptului la viaţă al unui om

Un alt esec al sistemului sanitar romanesc forteaza mana CEDO

Fiecare dintre ele un clişeu, fiecare incorect într-un fel sau altul, dorind să mulgă satisfacţia cititorului român, pe care îl ştim ca fiind nemulţumit de sistemul de sănătate şi nemulţumit în genere de felul cum îşi îndeplineşte statul obligaţiile sociale de orice fel (mă includ şi pe mine).

Sperăm să ne ridicâm cât mai sus...dar nu avem scări rulante. Trebuie să urcăm singuri.

Povestea (ultra scurt):

Domnul Panaitescu beneficiază în baza legii de nr. 189/2000, de anumite facilităţi din partea statului român deoarece a fost persecutat în perioada 1940-1945 din motive etnice. Una dintre facilităţi este tratament gratuit prioritar, când este internat şi când nu este internat. (S-a judecat şi pentru asta, apropo. Din 2003 începe să beneficieze de aceste facilităţi)

2005- Dnul Panaitescu descoperă că suferă de cancer. Este operat şi continuă tratamentul cu medicamentele X si Y (chiar nu vă plictisesc cu numele lor. Sper să nu aveţi nevoie de ele niciodată). Plăteşte din buzunarul lui medicamentele X şi Y, iar boala este în remisie.

În  anul 2005 el tot încearcă să facă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bihor –  CAS şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi  Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – CNAS să îi ofere medicamentele gratuit (în baza legii nr.189, a cărui beneficiar era).

Scrie şi o scrisoare, citată în decizia CEDO, ce îi face responsabili direcţi de moartea sa iminentă pe cei de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor pentru că îi refuză cererea de primirea medicamentelor gratuit şi nu soluţionează în timp cererile trimise.

Cum? Cum e să scrii cuiva că vei muri dacă nu reacţionează la timp şi să nu primeşti un răspuns? Oare cum e să depinzi cu viaţa ta de sisteme birocratice greoaie? Noi ne plângem că stăm la coadă să plătim impozitul. Am să râd în hohote de bucurie de acum cand voi aştepta cu orele să plătesc nişte mizerabili de lei pe propria mea proprietate.

În sfârşitul lui 2005, îi dă în judecată.

Câştigă. Trebuie să primescă tratamentul, ce s-a dovedit că îl ajută, pe gratis. Şi trebuie să fie şi rambursat cu banii cheltuiţi de el până acum pentru medicamentele X şi Y.

CNAS refuză să plătescă (oau!) pentru că medicamentul X nu este pe lista de medicamente gratuite. La care Curtea ce a dat câştig domnului Panaitescu răspunde că medicamentul trebuie inclus şi gata. Lista trebuie abdatată ca să poată include tratamentele noi şi s-a precizat şi faptul că nu exista înlocuitor pentru medicamentul X şi acesta este instrumental pentru tratarea bolii dnului Panaitescu.

2006 – CNAS se duce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pierde şi acolo. Tot nu face ce trebuie.

Starea domnului Panaitescu se înrăutăţeşte. Nu luase medicamentele X şi Y din 2005. I s-a dat un înlocuitor nu prea grzav pentru Y, dar îi provoca efecte secundare şi a încetat să îl mai ia.

În iunie 2006 CAS-ul susţine că nu cumpără sau vinde medicamente, deci nu i le poate da şi are doar colaborare cu farmaciile, deci nu le poate obliga să îi de medicamente gratis. În plus, pentru că domnul Panaitescu ar fi luat medicamentele din străinătate, ei nu aveau de unde şti ce şi cum a plătit, deci CAS nu îi dă nici un ban. Oau again!

Domnul Panaitescu moare. După asta, CAS-ul are tupeul să spună că degeaba se agită fiul dânsului că obiectul disputei nu mai este. 

Nu am inventat nimic. Acestea sunt descrieri luate din prezentarea cazului în scris, din documentul deciziei Curii Europene pentru Drepturile Omului, Strasbourg, 10 arilie 2012. Îl găşiti pe net, în engleză, aici: http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2012/04/CASE-OF-PANAITESCU-v.-ROMANIA.doc

În final, 2012, CEDO consideră că România a încălcat articolul 2 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, ce stipulează că trebuie protejat dreptul la viaţă. ” Nimeni nu va fi lipsit de viaţa sa în mod intenţionat, decât în executarea unei pedepse date de un tribunal ca urmare a condamnării sale, de o infracţiune pentru care această pedeapsă este prevăzută de lege.”

Fiul domnului Panaitescu trebuie să primescă 20.000 de euro: 5.000 euro pentru medicamentele cumpărate de tatăl său din buzunarul propriu când trebuiau să fie gratuite şi 15.000 euro pentru daune morale că tatăl său şi-a pierdut ulţimii ani din viaţă supărându-se pe casele de sănătate care (observaţie personală) au aşteptat să moară “motivul procesului”.

Lucruri interesante:

Statul Român nu s-a încarnat şi a înfipt un cuţit în inima domnului Panaitescu, dar Curtea DEJA decisese că “Obligaţia statelor de a proteja dreptul la viaţă nu se limitează la abţinerea de a lua viaţa în mod intenţionat şi ilegal, dar implică, de asemenea, obligaţia de a lua măsurile adecvate pentru a proteja vieţile celor aflate sub jurisdicţia sa “.

Această decizie se bazează pe L.C.B. v. Marea Britanie,  9 Iunie 1998, ce de fapt se bazează pe decizia şi interpretarea curţii în respect cu Articolul 8 Convenţiei în cazul Guerra şi alţii v. Italia, 19 Februarie 1998. Cazul lui Guerra era despre eşecul statului Italian de a oferi populaţiei informaţii cu privire la factorul de risc şi procedurilor ce trebuie efectuate în cazul unui accident la fabrica chimică din vecinătate. Cazul, interesant şi nou prin deciziile luate de Curtea Europeană, îl puteţi citi aici : http://www.hrcr.org/safrica/environmental/guerra_italy.html. Logica e minunată.

Cazul Guerra este interesant aici doar prin drumul ce l-a pavat pentru domnul Panaitescu.

Ce sustragem din această poveste: 

CEDO este zgârcită maxim acum. 20.000 de euro? Pe bune? Măcar nu face discriminări. Şi în alte cazuri asemănătoare pe încălcarea drepturilor omului (pe articolul 2) gen Byrzykowski v. Poland sau Yaşa v. Turkey sumele sunt stupid de mici: 20.000 de euro şi respectiv 18.000 lire sterline. Fiecare dintre acest cazuri era rezultat în urma unor morţi ce puteau fi prevenite sau măcar pedepsite cum trebuie.

Dă nişte verdicte doar de dragul precedentului. Singura decizie interesantă a fost cea dată în 1998 şi era inclusă pe protecţia mediului. Şi eu nu văd exact unde este schimbarea pe termen lung.

După cum vedeţi, am tot săpat până la cazurile precedente pentru predecente, dar eu nu înţeleg unde este dreptatea înafară de nişte 20.000 de euro ce nu fac decât jumăte de maşină pentru “la ţară” a unui corupt prin stat, sumă pe care o dăm de la noi de fapt, aşa cum spunea un domn într-un comentariu la cazul Panaitescu.

Sunt foarte frumoase afirmaţiile domnului Paveliu (aici) cum că Ştefan Panaitescu ne-a mai pus o cărămidă, dar eu nu sunt aşa sigură. Drumul era acolo din 1998 şi pare la bunul simţ ca tu stat, sau mai precis CAS, sau mai precis birocrat x, sau mai precis funcţionar x, sau mai precis TU, să ştii că “dreptul la viaţă nu se limitează la abţinerea de a lua viaţa în mod intenţionat şi ilegal, dar implică, de asemenea, obligaţia de a lua măsurile adecvate pentru a proteja vieţile celor aflate sub jurisdicţia sa”. 

Şi în finalul final, rămânem mereu cu gura căscată că cei care au puterea de a schimba legea, în bine, stau şi se uită la porno sau dorm. Hai mă nene!

Vin alegerile parlamentare. Ar trebui să ne pese mai mult. După cercetarea cu cazurile astea am decis să fiu mai atentă şi să votez.

Eram foarte nepăsătoare până acum nu demult. Dar asta venea din ignoranţă. Nu poţi spune că nu îţi pasă, dar să fii şi nemulţumit în acelaşi timp. Pune mâna şi citeşte! 

Comments
5 Responses to “O viaţă de 20.000 de euro”
  1. Moromete says:

    Problema mea sau a oricarui cetatean cu drept de vot in Romanika nu este aceea daca sa ma duc sau sa nu ma duc la vot. Adevarata problema este, daca ma duc, pentru CE ma duc (asta sa admitem ca ne-am lamuri repede!) si ca, daca ma duc, CE OPTIUNI AM pt a-mi exercita votul. Aici este problema FUNDAMENTALA si pe care trebuie s-o dezbatem, nu balarii de genul sa ma duc la vot sau nu… Daca cu adevarat s-ar vrea a se produce o schimbare reala si nu doar de fatada ar trebui sa se taie coada pisicii si sa se inceapa cu inceputul si anume, DE CE TREBUIE SA INGHITIM FARA CRACNIRE VOTAREA ACELEASI PERSONAJE cu caracter dovedit?! Daca se pun pe afis tot aceleasi personaje vesnic, o sa avem aceeasi soarta vesnic. Dar aici nu mai avem acces la decizie. Deci… “sa fie schimbare dar sa nu se modifice nimic!”

    • Inteleg foaaarte vine ce spui si timp de ceva vreme asta era si motivul meu. Mi se parea ca sunt aceasi oameni. La presedentie cel putin e o bataie de joc. Dar scapa multe lucruri printre crapaturi, pe alegeri mai putin fantastico-popularoase gen alegeri locale sau parlamentare unde sunt multi. Pana acum le-am ignorat, dar as vrea sa le acord o mai mare atentie de acum incolo. Nu ma simt indreptatita sa ma plang daca eu nu sunt un jucator, intelegi?

  2. Nu ar trebui sa te mai surprinda nimic de genul asta. Din pacate, asta e doar un exemplu din sute, mii sau zecile de mii existente.

    Magarii din astea s-au facut, se fac zilnic si se vor mai face mult timp de-acum incolo. Din pacate. Sistemul nu se apleaca si se da peste cap doar pentru un muritor bolnav sau vreun pensionar nedreptatit.

    Si magariile sistemului sunt peste tot, in toate domeniile. Un alt exemplu acum e super magaria pe care vor s-o aplice fostilor proprietari carora vor sa le dea doar 15% din despagubire pentru casele si proprietatile lor luate cu japca de comunisti. Si asta in rate intinse pe 10-12 ani. Mai rau, dupa ce in ultimii ani buna parte din baietii smecheri au primit despagubiri la 100% (unele chiar supraevaluate).

    Si nici de CEDO sa nu te miri. Pana la urma e tot un organism prins in politica, o masinuta unde statele membre cotizeaza cu banul. O fi mai drept (mult mai drept) decat ce stim noi, o fi o speranta pentru multi sa-si gaseasca ceva dreptate. Dar totul cu masura…

Lasă-mi un comentariu! :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: